Gaura de vierme cât de des. De la Big Bang la singularități și găuri negre by Nicolae Sfetcu - Issuu


Gaură de vierme - Wikipedia

Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă sau stocată într-un sistem electronic sau transmisă sub nicio formă sau prin orice mijloace electronice, mecanice, prin fotocopiere, prin înregistrare sau prin alte mijloace, fără permisiunea expresă scrisă a autorului.

Cu excepția cazurilor specificate în această carte, nici autorul sau editorul, nici alți gaura de vierme cât de des, contribuabili sau alți reprezentanți nu vor fi răspunzători pentru daunele rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestei cărți.

Aceasta este o declinare cuprinzătoare a răspunderii care se aplică tuturor daunelor de orice fel, incluzând fără limitare compensatorii; daune directe, indirecte sau consecvente, inclusiv pentru terțe părți. Înțelegeți că această carte nu intenționează să înlocuiască consultarea cu un profesionist educațional, juridic sau financiar licențiat.

Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică

Înainte de a o utiliza în orice mod, vă recomandăm să consultați un profesionist licențiat pentru a vă asigura că faceți ceea ce este mai bine pentru dvs. Această carte oferă conținut referitor la subiecte educaționale.

oxiuros vermox detoxifiere cu sucuri pareri

Utilizarea ei implică acceptarea acestei declinări de responsabilitate. Au existat numeroase teorii ale gravitației din cele mai vechi timpuri.

Antichitate În secolul al IV-lea î. Cauza mișcării în jos a corpurilor grele, cum ar fi elementul pământ, era legată de natura lor, ceea ce le făcea să se deplaseze spre centrul universului, care era locul lor natural. Dimpotrivă, corpurile luminoase, cum ar fi elementul de foc, se mișcă prin gaura de vierme cât de des lor în sus spre suprafața interioară a sferei Lunii.

Astfel, în sistemul lui Aristotel, corpurile grele nu sunt atrase de pământ de o forță exterioară a gravitației, ci tind spre centrul universului datorită gravitas interioare sau a greutății.

Viermi de backgammon

În Cartea VII din De Architectura, inginerul roman și arhitect Vitruvius susține că gravitația nu depinde de "greutatea" unei substanțe, ci mai degrabă de "natura" ei. Dacă îndepărtăm greutatea de o sută de kilograme și punem un dram de aur, acesta nu va pluti, ci se va duce la fund de la sine. Prin urmare, este incontestabil faptul că gravitația unei substanțe depinde nu de cantitatea de greutate, ci de natura ei". Brahmagupta, astronomul și matematicianul indian a cărui lucrare a influențat matematica arabă în secolul al IX-lea, a susținut că pământul era sferic și că atrăgea obiecte.

Al Hamdānī și Al Biruni citează pe Brahmagupta spunând: "Dacă nu luăm în considerare acest lucru, spunem că hpv on tongue de pe toate părțile este același, gaura de vierme cât de des oamenii de pe pământ stau în picioare și toate lucrurile grele cad pe pământ printr-o lege a naturii, pentru că este natura pământului de a atrage și de a păstra lucrurile, cum este natura apei gaura de vierme cât de des curgă, a focului să ardă și a vântului să pună în mișcare.

Dacă un lucru dorește să meargă mai adânc decât pământul, să încerce.

papiloma intraductal com atipia

Pământul este singurul lucru jos, iar semințele se întorc întotdeauna la el, în orice direcție le puteți arunca, și nu se ridică niciodată de pe pământ. La sfârșitul secolului al XVII-lea, ca rezultat al sugestiei lui Robert Hooke că există o forță gravitațională care depinde de pătratul invers al distanței, Isaac Newton a reușit să deducă matematic cele trei legi cinematice ale lui Kepler de mișcare planetară, inclusiv orbitele eliptice pentru cele șase planete cunoscute atunci și Luna: "Am dedus că forțele care păstrează planetele în orbitele lor trebuie să fie reciproce cu pătratele distanțelor lor tricou parazitii alb de centrele pe care se învârt și prin aceasta am comparat forța necesară pentru a menține luna în orbita ei cu forța de gravitațe la suprafața pământului și le-am găsit că răspund destul de aproape.

Pentru a transforma această proporționalitate într-o formulă de egalitate sau o ecuație, trebuie să existe un factor sau o constantă care să dea forța corectă de gravitație, indiferent de valoarea maselor sau de distanța dintre ele. Această constanță gravitațională a fost măsurată pentru prima dată în de Henry Cavendish. ÎnAlbert Einstein, în ceea ce el a descris ca fiind "cea mai fericită idee al vieții mele", a realizat că un observator care cădea de pe acoperișul unei case nu își dă seama de câmpul gravitațional.

Cu alte cuvinte, gravitația era exact echivalentă cu accelerația.

Utilizează şi actualizează software-ul de securitate

Între șiaceastă idee, inițial declarată ca principiu de echivalență, a fost formal dezvoltată în teoria teoriei relativității generale a lui Einstein. Teoria lui Newton despre gravitație Înmatematicianul englez Sir Isaac Newton a publicat Principia, în care face ipoteza legii pătratelor inverse a gravitației universale.

După cum spunea el, "am dedus că forțele care păstrează planetele în orbitele lor trebuie să fie reciproce cu pătratele distanțelor lor față de centrele pe care se învârt; și astfel am comparat forța necesară pentru a menține Luna în orbita ei cu forța gravitației de la suprafața Pământului; și am găsit rezultatele destul de apropiate.

  1. Enterobius vermicularis donde se encuentra
  2. Nicolae Sfetcu: Publications - PhilPeople

După câțiva ani, a fost o altă discrepanță pe o orbită a planetei care a arătat că teoria lui Newton este inexactă. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, se știa că orbita lui Mercur nu putea fi considerată în întregime sub gravitația newtoniană și că toate căutările pentru un alt corp perturbativ cum ar fi o planetă care orbitează în jurul Soarelui chiar mai aproape de Mercur nu au avut nici un rezultat.

Această problemă a fost rezolvată în de noua teorie generală de relativitate a gaura de vierme cât de des Albert Einstein, care a explicat discrepanța în orbita lui Mercur. Paul Dirac a dezvoltat ipoteza că gravitația ar trebui să scadă încet și constant pe parcursul istoriei universului.

Deși teoria lui Newton a fost înlocuită, cele mai moderne calcule gravitaționale gaura de vierme cât de des o folosesc încă pentru că este mult mai ușor de utilizat și este suficient de precisă pentru majoritatea aplicațiilor. Explicații mecanice ale gravitației Teoriile sau explicațiile mecanice ale gravitației sunt încercările de a explica legea gravitației cu ajutorul proceselor mecanice de bază, cum ar fi împingerea și fără a folosi vreo acțiune la distanță.

Publicat: 28 Mai Accesări: Un nou studiu arată că Pământul ar putea fi străbătut de găuri negre microscopice tot timpul, fără a suferi de pe urma acestui fenomen. O astfel de mini-gaură neagră ar avea o masă de câteva mii de tone, iar dimensiunea sa ar fi mai mică decât a unui atom.

Aceste teorii au fost dezvoltate între sec. René Descartes și Christiaan Huygens au folosit vortexuri pentru a explica gravitația. Robert Hooke și James Challis au presupus că fiecare organism emite unde care duc la o atracție a altor corpuri. Nicolas Fatio de Duillier și Georges-Louis Le Sage au propus un model corpuscular, folosind un fel de mecanism de screening sau de umbrire. Mai târziu, un gaura de vierme cât de des similar a fost creat de Hendrik Lorentz, care a folosit radiații electromagnetice în locul corpusculilor.

Sfetcu, Nicolae - OpenTrolley Bookstore Singapore

Isaac Newton și Bernhard Riemann au susținut că fluxurile eterice mută toate corpurile unul către altul. Newton și Leonhard Euler au propus un model în care eterul își pierde densitatea în apropierea masei, ducând la o forță netă îndreptată spre corpuri.

Lordul Kelvin a considerat că fiecare organism pulsează, ceea ce ar putea fi o explicație a gravitației și a încărcăturilor electrice. Dar toate aceste modele au eșuat, deoarece cele mai multe dintre ele duc la o cantitate inacceptabilă de tracțiune, care nu se observă în realitate. Alte modele încalcă legea privind conservarea energiei și sunt incompatibile cu termodinamica modernă.

Meniu de navigare

Relativitatea generală Analogia bidimensională a distorsiunii spațiu-timp generate de masa unui obiect. Materia schimbă geometria timpului spațial, această geometrie curbată fiind interpretată ca gravitație.

Liniile albe nu reprezintă curbura spațiului, ci sistemul de coordonate impus spațiutimpului curbat, care ar fi rectiliniu într-un spațiutimp plat. În relativitatea generală, efectele gravitației sunt atribuite curburii spațiutimp în locul forței. Punctul de pornire pentru relativitatea generală este principiul echivalenței, care echivalează căderea liberă cu mișcarea inerțială și descrie obiectele inerțiale care cad liber ca fiind accelerate în raport cu observatorii neinerțiali pe pământ.

Cu toate acestea, în fizica Newtoniană, nicio astfel de accelerare nu poate apărea decât dacă cel puțin unul dintre obiecte este operat de o forță.

Drag to reposition

Einstein a sugerat că spațiul este curbat de materie și că obiectele care cad liber se deplasează dea lungul căilor drepte local în spațiutimp curbat.

Aceste căi drepte se numesc geodezice.

Ca și prima lege a mișcării lui Newton, teoria lui Einstein afirmă că, dacă se aplică o forță asupra unui obiect, se va abate de la o geodezică.

De exemplu, nu mai urmărim geodezicele pentru că rezistența mecanică a Pământului exercită o forță ascendentă asupra noastră și, prin urmare, suntem neinerțiali pe pământ. Aceasta explică de ce mișcarea de-a lungul geodezicelor în spațiu este considerată inerțială.

preferințe cookie

Einstein a descoperit ecuațiile de câmp ale relativității generale, care arată prezența materiei și curbura spațiutimpului și sunt numite după el. Gaura de vierme cât de des câmpului Einstein sunt un set de 10 ecuații diferențiale simultane, neliniare.

Soluțiile ecuațiilor de câmp sunt componentele tensorului metric al spațiu-timpului.

gaura de vierme cât de des

Un tensor metric descrie o geometrie a spațiutimpului. Căile geodezice pentru spațiutimp sunt calculate din tensorul metric.

Pentru obiectele compacte suficient, această soluție a generat o gaură neagră cu o singularitate centrală. Pentru distanțele radiale din centru care sunt mult mai mari decât raza Schwarzschild, accelerațiile prevăzute de soluția Schwarzschild sunt practic identice cu cele prognozate de teoria gravitației lui Newton.